Modificarea constă în adăugarea a două alineate în cuprinsul art. 89 din Legea nr. 254/2013:
(9 )În scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor elaborează, în colaborare cu alte autorităţi sau instituţii publice ori alte persoane juridice de drept public, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, programe de interes naţional, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, destinate facilitării accesului persoanelor condamnate la servicii educaţionale, psihologice şi sociale.
(10) Normele tehnice şi metodologice de realizare a programelor de interes naţional în scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. În cazul în care realizarea programelor de interes naţional în scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate implică şi competenţe ale unor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, normele tehnice şi metodologice se aprobă prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al conducătorilor acestor organe.
Opțiunea legiuitorului este puțin bizară și, puțin mai mult, haotică. În primul rând, înțelegem alegerea de a acorda o asemenea competență Administrației Naționale a Penitenciarelor, fiind, cel puțin teoretic, autoritatea centrală cea mai în contact cu activitatea din penitenciare. Practic, rareori afirmația este adevărată, de cele mai multe ori, direcțiile din ANP neavând nicio idee despre ce se întâmplă zilnic în pușcăriile din România.
Această modificare a legii mai subliniază ceva important. Statul înțelege că este repetent la demersurile de reintegrare socială a persoanelor incarcerate și, prin aceste texte de lege nou inserate, recunoaște asta.
În al doilea rând, nu vedem niciun raționament practic pentru ca aceste servicii educaționale, psihologice și sociale dezvoltate să fie aprobate prin hotărâre de guvern. Administrația Națională a Penitenciarelor are abilitatea legală de a emite decizii cu caracter normativ, care se publică în Monitorul Oficial și care sunt obligatorii pentru unitățile penitenciare.
În al treilea rând, și pentru a complica și mai mult aspectele, se prevede că normele și metodologia de realizare a acestor programe de interes national au a fi aprobate prin ordin al ministrului justiției. Temerea noastră este că vor apărea alte două acte normative care, în realitate, nu vor face altceva decât să complice și mai mult acest segment aflat la pământ în sistemul penitenciar.
În concluzie, așteptăm cu interes să vedem aceste programe și servicii educaționale, psihologice și sociale.
Coroborând cele două noi alineate din cuprinsul art. 89 din lege, lucrurile par destul de clare privind etapa de elaborare. Ceea ce a uitat legiuitorul să normeze este legat de cine va implementa aceste noi servicii și programe…
Zsolt ERLI