by

Administrația Penitenciarului Oradea nu este capabilă să custodieze doi deținuți studenți. Sau un deținut student la două specializări.

                După publicarea pe epenitenciare.ro a articolului în care anunțam că am fost admis și la Facultatea de Științe Politice și Administrative și ale Comunicării (UBB Cluj-Napoca), specializarea Jurnalism, au apărut unele articole în presa locală din Bihor.

                Deși administrația Penitenciarului Oradea a speculat oportunitatea pe segmentul de PR, starea de fapt se prezintă astfel:

                Cererile privind inițierea demersurilor de înscriere și cele privind participarea la programul de studii universitare nu au fost aprobate de unitatea din Oradea. Acestea au venit din partea administrației Penitenciarului Baia Mare.

                În acest ultim penitenciar, deși minusurile sunt foarte multe, sectorul de reintegrare socială funcționează. Există viziune, competență, asumare și multă muncă depusă.

                În contrast, la Penitenciarul Oradea avem unul dintre cele mai dezorganizate compartimente de reintegrare din sistemul penitenciar. Sectorul este condus de un „specialist” care nu-și înțelege scopul în această ecuație. Vorbesc despre un ofițer care este mult mai îngrijorat de controalele de specialitate decât de a ajuta, pe acest segment, populația carcerală custodiată.

                Evident, stilul este preluat și de angajații din subordine. Cel puțin de majoritate.

                Cert este că această unitate penitenciară nu poate gestiona cazul unui deținut student la două specializări universitare. Redau, în concret, punctul de vedere exprimat de administrație către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, investit cu soluționarea plângerii formulate pe încălcarea dreptului la învățământ.

                „Raportat la condițiile specifice regimului închis de executare a pedepsei, deținutului trebuie să i se asigure pază și supraveghere în mod continuu pe durata activităților care au legătură cu cursurile universitare, după cum urmează:

zilnic, câte 3 ore/zi pe durata studiului individual), câte un alt agent de supraveghere trebuie să asigure prezența deținutului și supravegherea activității derulate de acesta;

la cele 3 ore/zi se adaugă alte câteva ore (câteodată și după apelul de seară), pe durata zilelor când sunt programate cursuri la cel puțin 6 materii, un agent supraveghetor și un specialist din Serviciul Educație trebuie să fie angrenați în fiecare zi calendaristică pentru a urmări noutățile și afișarea cursurilor pe platforma Microsoft Teams, a redacta de îndată tabele și grafice de participare ce necesită aprobări multiple.

reiterăm faptul că, aspectele menționate fac referire la cursurile unei singure facultăți și că, vizualizarea cursurilor necesită conectare la internet, deplasarea unui agent și supravegherea pe cel puțin 2 ore/curs

conectarea este restricționată pentru ofițerii educație (reglementare, însemnând că verificarea orarului pe platforma universității este realizată de Șef Serviciu Educație/dir. adj reintegrare socială, iar orarul se modifică uneori zilnic, suferind amânări, decalări).

                Raportat la posibilitățile Penitenciarului Oradea (resursele de persoane disponibile atât în Serviciul Educație, cât și în sectorul operativ și mijloacele logistice_, considerăm că asigurarea dreptului de participare a deținutului la cursuri universitare este limitată și că, eforturile îndreptate în direcția asigurării dreptului de participare la Oferta de activități și programe de educație, asistența psihologică și socială, trebuie să aibă la bază includerea unui rulaj cât mai mare de deținuți care au recomandări active și recente în Planul Individualizat, identificați cu riscuri și nevoie de parcurgere a demersurilor de intervenție recuperativă.

                Considerăm că aprobarea de înscriere și reluare a cursurilor universitare la încă 2 facultăți va conduce la imposibilitatea implementării participării deținutului la acestea și va conduce la consecințe nefavorabile în direcția afectării activităților organizate cu ceilalți deținuți aflați în Penitenciarul Oradea.                 În concluzie, reiterăm art. 79 din Legea 254.2013, care prevede faptul că „persoanele condamnate pot participa, în funcție de posibilitățile penitenciarului, la cursuri de instruire școlară sau universitare, (…), ținându-se cont de nevoile prioritare de intervenție identificate, de starea de sănătate, de tipul regimului de executare și de măsurile de siguranță aplicate”.1

[1] Adresa nr. 48698/POBH/05.09.2023, întocmită de Serviciul Educație din Penitenciarul Oradea, nepublicată.  

Zsolt ERLI

Write a Comment

Comment