Libertatea de exprimare este compatibilă cu privarea de libertate. Astfel, rămâne o libertate. Se opune totuși, deseori, mentalitatea.

         Sunt vreo 20 de ani de când Paraziții lansau campania “Jos cenzura!”. Erau vremurile de glorie, atât ale trupei cât și ale Consiliului Național al Audiovizualului.

         Cam tot ce s-a întâmplat în cadrul campaniei a fost gândit de managerul de atunci al trupei, Gianiny Munteanu. Tot el a pus pe hârtie și campania “Citește o carte!” implementată de Ministerul Culturii și Paraziții.

         Dar să ne întoarcem la “Jos cenzura!”. În cadrul campaniei Gianiny i-a adresat o invitație lui Larry Flynt (fondatorul Hustler) de a apărea în clipul piesei cu același nume. Zis și făcut. Pentru cei care nu cunosc, Flynt a câștigat un răsunător proces în State, la Curtea Supremă, invocând libertatea de exprimare.

         La câteva luni după terminarea campaniei, i-am avut ca invitați pe Gianiny și Bitză în emisiunea radio de profil, ce o organizam pe atunci la un post local din Baia Mare.

         După emisiune, am stat ore în șir cu Gianiny și am povestit despre hip-hop-ul românesc de la acel moment. Inevitabil, am atins și subiectul (mult mediatizat în acea vreme) cenzurii și modul arbitrar în care CNA decidea ca clipurile trupelor de rap să fie oprite de la difuzare. Gianiny mi-a relatat foarte multe din experiența lui Larry Flynt cu privire la acest subiect, cel al cenzurii. Am aflat lucruri interesante, de nuanță și pe care, recunosc nu le-am înțeles atunci (aveam vreo 17, poate 18 ani).

         Însă știu că a fost noaptea în care m-am decis să-mi exprime opinia, cât mai asumat, cât mai informat și cât mai des posibil.

         De ce este libertatea de exprimare o libertate și un drept? Răspunsul are legătură cu exercitarea.

         În cazul unui drept, interesul este atât al tău cât și al societății (mai ales în cazul celor absolute).

         În sfera libertăților, accentul cade pe individ și pe alegerea sa dacă își exercită sau nu respectiva libertate. Societății îi pasă mai puțin. Sau așa ar trebui.

         Nu se opune nicio normă de legea privind executarea pedepselor ideii de a-mi exprima opiniile. Din contră, se prezintă ca un drept (art. 7 sau art. 59 din Legea nr. 254/2013).

         Problema vine din sfera mentalității. Oamenii lor nu le place să fie criticați. Sistemele se comportă la fel. Inclusiv cel penitenciar.

         Cum să ne critice deținutul? Cel care a greșit și a încălcat legea?

         Sau cum să aibă aceasta o opinie despre sistem? Dacă e infractor, înseamnă că e idiot.

         Dacă nu e idiot, e și mai grav. Trebuie redus la tăcere. Trebuie învățat că nu poate avea păreri. Reacțiile trebuie să fie ferme, să descurajeze orice tresărire.

         Apoi, dacă ajung și alții să îl copieze, s-a terminat. Izolarea de colectiv e imperativă.

         Schimbările vin greu. Loc pentru acestea este mereu. Transparentizarea sistemului ajută în acest sens. Evident toate au un cost, uneori imens, alteori redus. Dar, la finalul zilei, merită.

Zsolt Erli

Locuri de muncă noi și plătite în Penitenciarul Oradea pentru deținuți.

         După o foarte lungă perioadă caracterizată de nepăsare, pasivitate și neasumare, administrația Penitenciarului Oradea și-a schimbat politica în privința locurilor de muncă pentru deținuți, în afara închisorii.

         De câteva săptămâni, 15 condamnați și clasificați în regim închis muncesc, sub pază la un punct de lucru în exterior. Angajatorul este o companie din Oradea         din domeniul auto.

Contractul cu penitenciarul prevede un număr de până la 40 de viitori angajați. Momentan, părțile testează modul de colaborare. Și rezultatele de până acum, sunt pozitive.

         De asemenea, administrația a reluat colaborarea cu societatea care asigură locuri de muncă pentru cei care se pricep la coaserea pantofilor. Se lucrează pe camerele de deținere. Acest contract permite ca și deținuții clasificați în regimul de executare de maximă siguranță să poată fi angajați. Această categorie de persoane condamnate nu poate presta nicio activitate (muncă, educație, cultură, sport) în afara unității.

         La acestea se adaugă un alt punct de lucru, tot în incinta penitenciarului, unde deținuții lucrează la confecționarea pungilor pentru cadouri.

         Conform prevederilor Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, din sumele câștigate de fiecare persoană încarcerată unitatea reține un procent de 60%. Restul de 40% ajunge la condamnat.

         Ținând cont că, în curând numărul celor care muncesc și sunt plătiți va trece de 100, suma încasată lunar de Penitenciarul Oradea va fi semnificativă.

         Cu un angajament eficient, ar trebui să urmeze îmbunătățiri la condițiile de detenție, normele de hrană și altele. Urmează să vedem.

         În final, ePenitenciare salută deschiderea conducerii și a tuturor celor implicați în derularea contractelor.

Zsolt Erli

Ministerul Justiției continuă politica de lipsă de transparență.

         Sentința dată de Tribunalul Maramureș, prin care Ministerul a fost obligat să comunice toate actele întocmite în cadrul întâlnirilor semestriale organizate de Grupul interinstituțional, a deranjat foarte mulți funcționari.

         Circulă în zvon, conform căruia un anumit secretar de stat din Ministerul Justiției a efectuat o vizită de lucru în penitenciarul Oradea. Nu putem confirma informația și sincer, nici nu ne dorim.

         În schimb, putem confirma că Ministerul Justiției a atacat cu recurs sentința civilă în cauză. Curtea de Apel Cluj va judeca recursul în luna decembrie.

         Acum, cererea inițială viza comunicarea înscrisurilor întocmite până în 2021.

         Cu referire la anul 2022 am trimis o altă cerere ministerului. Deloc surprinzător, prin adresa nr. 64992/08.09.2022 Ministerul Justiției a comunicat:

“Grupul de lucru interinstituțional menționat în Planul de acțiune 2020-2025 în executarea hotărârii pilot Rezmiveș și alții împotriva României, precum și a hotărârilor pronunțate în grupul de cauze Brăgădireanu împotriva României nu a fost întrunit în cursul anului 2022”.

Până la urmă, de ce să o facă? Planul de acțiune 2020-2025, asumat de Guvernul României, prin memorandum, în fața Comitetului de Miniștri, este în grafic.

Supraaglomerarea a dispărut, programele și activitățile de reinserție socială sunt îndestulătoare, se desfășoară în spații corespunzătoare și cu personal specializat suficient, asistența medicală bubuie iar ploșnițele sunt de tristă amintire.

         Problema e că CtEDO pronunță lunar hotărâri de condamnare împotriva României pentru condițiile de detenție. Nu înțelegem această poziționare a Curții Europene în acest inedit context. Să dețină oare instanța de contencios a drepturilor omului alte informații?

Zsolt Erli