Sunt vreo 20 de ani de când Paraziții lansau campania “Jos cenzura!”. Erau vremurile de glorie, atât ale trupei cât și ale Consiliului Național al Audiovizualului.
Cam tot ce s-a întâmplat în cadrul campaniei a fost gândit de managerul de atunci al trupei, Gianiny Munteanu. Tot el a pus pe hârtie și campania “Citește o carte!” implementată de Ministerul Culturii și Paraziții.
Dar să ne întoarcem la “Jos cenzura!”. În cadrul campaniei Gianiny i-a adresat o invitație lui Larry Flynt (fondatorul Hustler) de a apărea în clipul piesei cu același nume. Zis și făcut. Pentru cei care nu cunosc, Flynt a câștigat un răsunător proces în State, la Curtea Supremă, invocând libertatea de exprimare.
La câteva luni după terminarea campaniei, i-am avut ca invitați pe Gianiny și Bitză în emisiunea radio de profil, ce o organizam pe atunci la un post local din Baia Mare.
După emisiune, am stat ore în șir cu Gianiny și am povestit despre hip-hop-ul românesc de la acel moment. Inevitabil, am atins și subiectul (mult mediatizat în acea vreme) cenzurii și modul arbitrar în care CNA decidea ca clipurile trupelor de rap să fie oprite de la difuzare. Gianiny mi-a relatat foarte multe din experiența lui Larry Flynt cu privire la acest subiect, cel al cenzurii. Am aflat lucruri interesante, de nuanță și pe care, recunosc nu le-am înțeles atunci (aveam vreo 17, poate 18 ani).
Însă știu că a fost noaptea în care m-am decis să-mi exprime opinia, cât mai asumat, cât mai informat și cât mai des posibil.
De ce este libertatea de exprimare o libertate și un drept? Răspunsul are legătură cu exercitarea.
În cazul unui drept, interesul este atât al tău cât și al societății (mai ales în cazul celor absolute).
În sfera libertăților, accentul cade pe individ și pe alegerea sa dacă își exercită sau nu respectiva libertate. Societății îi pasă mai puțin. Sau așa ar trebui.
Nu se opune nicio normă de legea privind executarea pedepselor ideii de a-mi exprima opiniile. Din contră, se prezintă ca un drept (art. 7 sau art. 59 din Legea nr. 254/2013).
Problema vine din sfera mentalității. Oamenii lor nu le place să fie criticați. Sistemele se comportă la fel. Inclusiv cel penitenciar.
Cum să ne critice deținutul? Cel care a greșit și a încălcat legea?
Sau cum să aibă aceasta o opinie despre sistem? Dacă e infractor, înseamnă că e idiot.
Dacă nu e idiot, e și mai grav. Trebuie redus la tăcere. Trebuie învățat că nu poate avea păreri. Reacțiile trebuie să fie ferme, să descurajeze orice tresărire.
Apoi, dacă ajung și alții să îl copieze, s-a terminat. Izolarea de colectiv e imperativă.
Schimbările vin greu. Loc pentru acestea este mereu. Transparentizarea sistemului ajută în acest sens. Evident toate au un cost, uneori imens, alteori redus. Dar, la finalul zilei, merită.
Zsolt Erli