Locația- Penitenciarul Oradea. Avem o cameră de aproximativ 17 mp. Are opt paturi instalate, grupate câte două, suprapuse. Mai avem o masă lipită de perete, o bancă lângă ea și două scăunașe.
Nu avem sală de mese, iar de mâncat trebuie. Hrana este servită prin vizeta ușii celulei.
Cum spuneam, avem opt oameni. La masă, pe bancă, încap doar trei. Și asta dacă se înghesuie. Cele două scaune nu încap în jurul mesei. O latură a ei este la perete, iar alte două sunt lipite de paturi.
Încă o dată, sunt doar 17 mp la dispoziție. Iar amprenta paturilor ocupă cca 8-9 mp.
E ora mesei de prânz. Întâi se servește supa. E hrană caldă. Trei deținuți se așeză la masă. Alții doi, ținând farfuria în mână, stau pe cele două scaune și mănâncă.
Ok, însă mai avem trei persoane. Acum, există trei opțiuni. Fie așteaptă să termine cei de la masă ori de pe scaune, fie mănâncă din picioare ori se așeză pe paturi și mănâncă acolo. În ultima variantă, ei trebuie să stea șezut, aplecați deoarece dacă stau drepți, dau cu capul de patul suprapus.
Vine felul doi, povestea se reia. Trebuie să se și grăbească. S-a anunțat plimbarea. Ori mănâncă din picioare, pe fugă, ca să poată ieși 1-2 ore la plimbare, fie renunță la masă, ies și mănâncă apoi hrana răcită.
Iar „plimbare” e un cuvânt nepotrivit. E dificil să se plimbe 30-40 de deținuți, într-o curte de 50 mp. Și totul ține de șansă. Asta deoarece capacitatea secției este de peste 120 de persoane. Dacă ar ieși toți?!
Ceea ce am redat supra nu se întâmplă zilnic doar la Oradea. Sunt puține penitenciarele ce au săli de mese. Acestea reprezintă excepția.
Zsolt Erli