Situația se prezintă îngrijorătoare. Sistemul găsește tot mai puține variante de ventilare.
Supraaglomerarea populației carcerale este unul dintre motivele principale. Urmează infrastructura veche și depășită. Penitenciare precum Gherla, Aiud, Iași sau Oradea ar trebui să fie muzee. În schimb, custodiază mii de persoane.
La Gherla avem patul trei și camere cu câte 30 de deținuți.
La Oradea avem o curte de 50 mp în care „se plimbă” zilnic peste 100 de deținuți/serie.
La Aiud sau la Iași șobolanii sunt colegi de cameră cu cei încarcerați. Doar că la apelul de dimineață/seară aceștia nu sunt numărați.
Apoi, urmează birocrația. Sistemul este scufundat în documente și proceduri și a uitat că scopul său primordial reprezintă protejarea și reeducarea celor custodiați.
Mai avem condițiile de muncă precare ale salariaților din sistem. Iar aici, mă refer exclusiv la cei din sectorul de deținere și nicidecum la cei care își desfășoară activitatea prin birouri, departe de celulele de deținere.
Drumul pe care ne regăsim este unul cu sens unic și care duce spre o nouă resetare de sistem.
Atmosfera se aseamănă foarte mult cu cea de la începutul anului 2016. Sistemul cunoaște multe despre el însuși.
Primul, este că se poate aprinde foarte ușor. Este un scenariu de nedorit deoarece este guvernat de hazard, produce doar vătămări și haos și nimic productiv. Este întotdeauna de evitat, indiferent de costuri.
Drumul cu sens unic, amintit anterior, va conduce la o nouă hotărâre-pilot. Curtea Europeană, cu toată răbdarea și înțelegerea arătate, va interveni. Când și în ce mod, rămâne de văzut.
Dar o va face. Cauzele repetitive cu privire la condițiile de detenție din România se înmulțesc considerabil. Doar o nouă hotărâre-pilot poate trezi și impulsiona legiuitorul național și administrația centrală. Momentan, somnul este profund.
Zsolt Erli